Știri
Home » Stil de viață » Ce este bine să dai de pomană astăzi, de Sfânta Maria

Ce este bine să dai de pomană astăzi, de Sfânta Maria

Sfânta Maria

Cunoscută popular Sfânta Maria Mică, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este ținută în fiecare an pe 8 septembrie.

Peste 2,2 milioane de români poartă numele Sfintei Marii și își sărbătoresc ziua de nume. Există o întreagă dezbatere despre când ar trebui să se sărbătorească cei 2,2 milioane de români și românce care poartă nume derivate din „Maria”, potrivit libertatea.ro.

Dacă o parte dintre români preferă Maria Mică, în special în zona Moldovei, mulți români își serbează onomastica de două ori, și pe 15 august și pe 8 septembrie.

De Sfânta Maria se dă de pomană

Sfânta Marie Mică reprezintă și ziua în care se face trecerea de la vară la toamnă, iar oamenii dau de pomană de sufletul morților. Astfel, una dintre numeroasele tradiții românești de Sfânta Maria Mică este ca bătrânii să împartă struguri și prune de sufletul morților, pentru ca acestora să li se iartă păcatele și să primească din roadele de toamnă și pe lumea cealaltă.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.

Superstiții de Sfânta Maria

În această zi, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.

Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor.

Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol. În alte regiuni, oamenii sunt convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire.